Clostridium difficile - toxina A & B - Detalii analiza | Bioclinica

Toxina clostridium difficile

toxina clostridium difficile

Istoric[ modificare modificare sursă ] Clostridium difficile a fost descrisă în de catre Hall și O'Toole [10] care i-au atribuit numele difficile cel mai greu din cauza dificultăților mari pe care le-au avut în izolarea ei experimentală și creșterea foarte lentă în mediul de cultură. Colita pseudomembranoasă a fost descrisă pentru prima dată înfiind mai întâi atribuită stafilococilorresponsabilitatea clostridiei fiind stabilită din [11] [12].

papilloma sulla lingua del cane

Patogeneza infecției cu Clostridium difficile[ modificare modificare sursă ] Toxina clostridium difficile tractului gastrointestinal de către Clostridium difficile poate îmbrăca diferite aspecte clinice, în funcție de starea de imunitate a gazdei, care pot varia de la portaj asimptomatic până la diaree severă, colită pseudomembranoasă, megacolon toxic, perforarea colonului și, în unele cazuri, deces. Cele mai frecvente cazuri de infecție cu Clostridium difficile apar în mediul spitalicesc mai ales în unitățile cu spitalizări prelungite, la pacienți vârstnici sau imunodeprimați și se datorează în mare parte tratamentului cu antibiotice.

Desi toxinele C. Toxina A, o enterotoxina, determina cresterea secretiei de fluide si inflamatie la nivelul mucoasei intestinale. Toxina B care prezinta in vitro o actiune citotoxica de aproximativ ori mai puternica decat toxina A actioneaza sinergic cu aceasta. In timp ce toxina A este produsa de aproape toate tulpinile de C. Colita indusa de C.

Deși majoritatea antibioticelor au fost implicate în producerea infecției, cefalosporinele mai ales cele de generația a 3-apenicilinele mai ales ampicilina, amoxicilinalincomicina și clindamicina au cel mai mare risc; colita pseudomembranoasă poate apărea și după folosirea unor agenți antineoplazici methotrexatul sau fluorouracilul. Distrugerea florei normale intestinale cauzată de antibiotice constituie factorul predispozant esențial al infecției cu Clostridium difficile; flora intestinală normală se toxina clostridium difficile colonizării cu acest bacil.

Contagio por la Bacteria Clostridium difficile

Contaminarea se produce mai cu seamă în condițiile de spitalizare prelungită, germenele fiind cultivat de pe numeroase obiecte provenite din camerele de spital. Sporii trec prin stomac în intestinului gros, acizii biliari stimulează germinarea sporilor și astfel se formează celule vegetative ale bacteriei care se multiplică rapid. La nivelul mucoasei intestinului gros, bacilul produce în cantități mari două toxine majore: toxina A enterotoxina toxina clostridium difficile toxina toxina B, cu efect citotoxic; ambele toxine au efect letal pentru șoarecele alb și alte animale de laborator.

Tulpina NAP-1 sau produce o toxină binară, care nu este prezentă la celelalte tulpini de Clostridium difficile.

toxina clostridium difficile

Aceste toxine distrug celulele epiteliului intestinal, realizând denudarea mucoasei intestinale și apariția pseudomembranelor caracteristice de unde și numele de "colita pseudomembranoasă"care sunt niște plăci discret alb-gălbui care se detașează cu ușurință. Aceste leziuni conduc, în final, la inflamarea mucoasei intestinului gros sau a colonului colitădiaree lichidă, hemoragie, necroză.

toxina clostridium difficile

Debutul colitei pseudomembranoase este brutal, cu diaree lichidă, abundentă, cu toxina clostridium difficile de mucoasă, rar sanguinolentă, însoțită de febră și colici abdominale, greață, vărsături, deshidratare severă, uneori megacolon toxic și perforație intestinală.

La examenul endoscopic se vizualizează false membrane la nivelul colonului. Tratamentul este instituit în funcție de gravitatea manifestărilor clinice: reechilibrare hidroelectrolitică, oprirea antibioticului dacă este posibil, administrarea de metronidazol oral mg la 6 ore sau mg la 8 ore timp toxina clostridium difficile 10 zile în formele moderate. Utilizarea vancomicinei este rezervată celor toxina clostridium difficile grave forme.

hpv in the eye

Recent în tratamentul infecției cu Clostridium difficile a fost introdus un nou antibiotic - fidaxomicina, care reduce cu mult rata recidivelor față de vancomicină. Unii pacienți au nevoie de bacitracină mg oral la 6 ore timp de 10 zile, rășină cu colestiramină sau drojdie de Saccharomyces boullardii.

Testul pentru toxinele Clostridium difficilae detectează toxinele produse de către aceste bacterii. Uneori, când se administrează antibiotice cu spectru larg pentru a trata alte infecții, pentru o perioadă mai îndelungată, echilibrul florei normale din tractul digestiv este perturbat. Flora bacteriană normală care este sensibilă la antibiotic, este eliminată din tractul digestiv, în timp ce Clostridium difficilae, care sunt rezistenți la antibiotice, rămân și încep să se înmulțească sau dobândesc tipuri noi de tulpini de Clostridium difficilae. Clostridium difficilae produce 2 toxine: toxina A și toxina B.

Pentru purtătorii asimptomatici, tratamentul nu este necesar. Un număr mic de pacienți a necesitat colectomie totală pentru vindecare. Până la 30 octombrieîn România au fost raportate 4.

Generalități Clostridium difficile este un bacil gram-pozitiv, sporulat, anaerob, care constituie una din cauzele principale a diareei şi a colitei asociate cu antibioticele. Este agentul etiologic al majorităţii cazurilor de colită pseudo-membranoasă. Clostridium difficile este recunoscut ca principala cauză a colitei intraspitaliceşti la pacienţii colonizaţi cu Clostridium difficile, cărora li se administrează antibiotice, chimioterapie sau alte medicamente care modifică flora intestinală normală şi permit proliferarea Clostridium difficile. Infecţia cu Clostridium difficile este o afecţiune nosocomială care se răspândeşte, în principal, din cauza igienei precare. Modul principal de toxina clostridium difficile este pe cale fecal-orală, prin ingerarea bacteriilor sau a sporilor bacterieni de pe suprafeţele contaminate.